PATRIOTISMUL DE VITRINĂ ȘI OBOSEALA DE LOZINCI
Ziua Națională a României se transformă anual într-un ritual mecanic, unde fanfarele, defilările și discursurile solemne se împletesc cu imaginea mii de oameni care participă la eveniment fără a simți cu adevărat semnificația acestuia. Într-o astfel de atmosferă, patriotismul capătă forme superficiale, adesea reduse la un mic, un pahar de vin fiert și un selfie în piața centrală, simboluri ale unui sentiment ambalat frumos, dar lipsite de profunzime. Din păcate, schimbările sociale, politice și culturale care au avut loc în ultimele decenii au transformat o celebrare care odată era considerată sacra, într-o simplă paradă lipsită de suflet.
Acest sentiment național a fost manipulat și remodelat de-a lungul timpului, iar analiști precum Mihai Rusu, Gelu Duminică și Ștefan Baghiu subliniază că patriotismul românesc de astăzi nu mai reflectă idealurile cultivate în trecut. Aceștia atrag atenția asupra modului în care identitatea națională a evoluat, trecând de la concepția unei etnii pure, la a deveni mai mult o apartenență la un stat modern – o trecere dificil de acceptat pentru un popor prins între tradiții adânc înrădăcinate și valurile progresului.
RĂDĂCINI ÎN SÂNGE ȘI ORTODOXIE
Conceptul de „român” a fost multă vreme asociat cu ideea de apartenență la o națiune creată pe baza etnică și a credinței ortodoxe. Potrivit profesorului Mihai Rusu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în secolul al XIX-lea, elitele au definit identitatea națională pe criterii restrictive, aproape exclusiv pe baza sângelui și a religiei. Această poveste a pus bazele unui patriotism centrat pe etnie, care a fost ulterior preluat și remodelat de regimul comunist. Deși în primele etape, comunismul a încercat să dilueze aceste valori prin internaționalismul proletar, în mandatul lui Ceaușescu, naționalismul etnic a prins avânt, revigorând mitologia interbelică și simbolurile considerate sacre.
În anii ’80, naționalismul devenise un instrument ideologic central, destinat să creeze un suveranism izolaționist. Criticul literar Ștefan Baghiu observă cum discursul politic și cultural al acelei perioade a ridicat patriotismul la rang de dogmă, transformându-l în kitsch și propagandă. Spectrul acestui cult nu a dispărut o dată cu căderea regimului comunist, ci s-a adaptat, rămânând activ în anii ’90 sub forma unei moșteniri etno-naționale exacerbate.
1 DECEMBRIE: RITUAL DE STAT VS. SENTIMENT COLECTIV
Mihai Rusu pune în discuție modul în care statul organizează sărbătoarea de 1 Decembrie, caracterizată adesea prin militarizarea excesivă. Această zi pare a fi devenit mai degrabă un spectacol regizat, decât o celebrare adevărată a identității naționale. Defilările armatei, ceremonii pompoase și paradele dedicate instituțiilor de forță transformă această sărbătoare într-o scenă unde cetățeanul, deși prezent, devine un simplu spectator, rămânând distanțat de esența națiunii.
Sociologul Gelu Duminică introduce o nouă perspectivă, spunând că patriotismul este, în esență, un construct social, care evoluează odată cu timpul. Într-o societate marcată de crize socio-economice și inegalități, manifestările de patriotism și-au pierdut din strălucire. Cetățenii de astăzi își exprimă dragostea față de țară într-un mod mai pragmatic, mai puțin emoționat și lipsit de artificialitatea caracteristică decorurilor oficiale.
O RELAȚIE COMPLICATĂ CU PATRIA: ÎNTRE DRAGOSTE ȘI DEZAMĂGIRE
Una dintre cele mai importante schimbări în percepția asupra patriotismului este libertatea de a critica. Spre deosebire de regimul totalitar care a marcat istoria României, în prezent, oamenii au dreptul să se exprime liber împotriva abuzurilor de stat, iar acest lucru poate fi considerat un act profund de iubire față de țară. Gelu Duminică face o analogie între relația românilor cu patria și dinamica dintr-un cuplu, afirmând că „poți fi supărat, poți critica, dar nu încetezi să iubești.”
Acest sentiment de revoltă și tensiune socială, atât de vizibil în societatea contemporană, este o formă distorsionată de loialitate, care se exprimă ironic, subliniind nemulțumirea față de un stat care nu reușește să răspundă la adevăratele nevoi ale cetățenilor. Patriotismul modern nu se mai referă la poezii recitate cu emoție și lacrimi în fața drapelului, ci la investiții reale în infrastructuri, educație și cultură, elemente care pot schimba cu adevărat fața țării.
O SĂRBĂTOARE POLARIZANTĂ
1 Decembrie reînvie un tablou complex al României, în care tradițiile, ritualurile de stat și sentimentul de apartenență se amestecă cu realitățile unui popor care se consideră spectator poate mai degrabă decât actor activ. Sociologii și experții concluzionează că problema nu este lipsa de iubire față de țară, ci absența unei onestități colective de a discuta deschis despre această iubire, cu toate contradicțiile și tensiunile ei.
Sursa: accentulzilei.ro
Sursa: cronicaromaneasca.ro/politica/patriotismul-de-vitrina-si-oboseala-de-lozinci/
