Macron își dorește să își întărească moștenirea prin gloria câștigării Cupei Mondiale de către Franța
Echipa națională de fotbal a Franței, cunoscută sub numele de Les Bleus, se pregătește să călătorească în America de Nord, având în vedere o misiune importantă: câștigarea Cupei Mondiale pentru a treia oară. Această competiție reprezintă o oportunitate crucială pentru președintele Emmanuel Macron, aflat în fața unui mandat aflat în declin. Așadar, un eventual succes sportiv ar putea să-i aducă beneficii politice, un lucru pe care nu a reușit să-l valorifice pe deplin până acum.
De-a lungul timpului, Macron s-a arătat un susținător fervent al fotbalului și ar putea folosi acest eveniment pentru a unifica o națiune divizată. Karl Olive, un parlamentar apropiat de președinte, a subliniat că „președintele nu trebuie să impună subiectul fotbalului; poate discuta despre el ore în șir.” Într-un climat politic tensionat, un succes al echipei naționale ar putea oferi o oportunitate ușor de concretizat pentru celebrarea unității, în opoziție cu faliile politice actuale.
Din 2017, când Macron a preluat funcția, echipa Franței a trăit momente de excepție, câștigând Cupa Mondială în 2018 și titlul UEFA Nations League în 2021. Președintele a încercat să-și asocieze imaginea cu aceste victorii, apelând constant la emoțiile naționale. De exemplu, a participat la ceremonia de celebrare din Moscova, dar și la momente vulnerabile din vestiarul echipei din Doha.
Cu toate acestea, eforturile sale de a transforma succesele fotbalistice în capital politic au avut parte de obstacole. Victoriile sunt repede uitate, iar scandalurile politice și protestele „vestelor galbene” au umbrit popularitatea sa. Chiar și succesul anticipat al Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024 nu a adus un impuls semnificativ în imaginea președintelui, semnificând dificultățile cu care se confruntă.
Așadar, o performanță remarcabilă a Franței în Cupa Mondială din 2026 ar putea fi ultima sa ocazie de a crea un moment național pozitiv, subliniind astfel o notă de optimism în mandatul său, deja marcat de pierderi de popularitate și proteste masive. O eventuală victorie ar putea genera o euforie colectivă capabilă să umbrească problemele politice, oferind o atitudine finală care să reînvie spiritul național.
Unitatea socială prin fotbal
De-a lungul anilor, echipa națională de fotbal a Franței nu a fost mereu privită ca un simbol al unității. În anii ’90, prezența jucătorilor de origine imigrantă în echipă a provocat critici din partea extremiștilor de dreapta, inclusiv Jean-Marie Le Pen, care a susținut că „este artificial să incluzi jucători din străinătate în echipa națională.” Totuși, odată cu câștigarea primei Cupe Mondiale în 1998, diversitatea echipei a devenit o sursă de mândrie, reprezentând o coeziune între cetățenii francezi de diverse origini etnice.
Președintele Jacques Chirac a înregistrat o creștere a popularității sale după succesul echipei, conform sondajelor care arătau o majorare cu 11 puncte procentuale. Triumful echipei naționale a modificat imaginea jucătorilor, facilitând o protecție împotriva atacurilor politice, chiar și din partea extremei drepte. În acest context, Macron a avut oportunitatea de a se alinia cu Les Bleus, utilizând fotbalul ca un instrument esențial în mesajul său politic.
Traiecte interconectate
Relația lui Macron cu actualul star al echipei, Kylian Mbappé, a generat multă atenție. Deși Macron s-a implicat direct pentru a-l convinge pe Mbappé să rămână la Paris Saint-Germain, acesta din urmă a optat în final pentru Real Madrid. Cei doi împărtășesc o ascensiune similară, fiecare având parte de succes meteoric la o vârstă fragedă, fiind subiecți de intensă analiză publică și provocări mediatice.
Astfel, performanțele viitoare ale Franței în competițiile internaționale, în special dacă conduc la victorii, ar putea aduce beneficii nu doar pentru echipă, ci și pentru președinte. O victorie în Cupa Mondială ar putea redefine percepția publicului asupra mandatului lui Macron, generând un sentiment de solidaritate și mândrie națională, atât de necesar în vremuri de incertitudine și diviziune socială.