BINE AȚI VENIT ÎN IAD: O PRIVIRE ÎN MEMORIALUL DE ÎNCHISOARE AL LUI NICOLAS SARKOZY
Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, își deschide sufletul în paginile cărții sale „Jurnalul unui prizonier”, o cronică a celor patru zile de detenție petrecute în spatele gratiilor, un interval presărat cu suferințe și reflecții ce se întind pe 216 pagini, ceea ce înseamnă o medie de 11 pagini pe zi. Aceasta este prefața unui volum ce nu se vrea un roman sub nici o formă, ci o relatare brută a experiențelor trăite în detentie, ușor de asemănat cu o vacanță la un internat spartan, mai degrabă decât cu coșmarul care însoțește, în mod obișnuit, gândul privării de libertate.
UN CAMERĂ CA UN HOTEL DE CATEGORIE INFERIOARĂ
Sarkozy descrie cu umor cinic celula sa ca fiind un „hotel de categoria inferioară”, având accent pe salteaua dură și pe pernele convenționale, care erau departe de a oferi confortul dorit. Zgomotul din închisoare, o normalitate deranjantă, îl face să exclame „iad curat”, nelipsind bataile necontrolate ale unor colegi de detenție care fie pătrundeau în muzica „The Lion King”, fie îndelung repetau altceva cu linguri în barele ușii. La orele neobișnuit de matinale al meselor, Sarkozy se plânge de servirea alimentelor care emanau odorizante mai degrabă indezirabile, inclusiv o baghetă „îmbibată” în ceva ce refuză să clarifice.
REGIMUL STRICATULUI CA UN RITUAL DE SUPRAVIEȚUIRE
Disciplină auto-impusă – aceasta este cheia supraviețuirii lui Sarkozy în această realitate carcerală. Agenda lui începea cu ritualuri stricte, cum ar fi patul făcut impecabil și igiena riguroasă, îndemnat de gândul că nu poate ceda niciunui indiciu de neglijență. Aceste dimineți era completate de momente de exercițiu fizic prin care se imagina alergând pe aleile pădurii Saint-Léger-en-Yvelines, ferit de limita unui duş fără cap de duş și cu apă limitată. Printre cărțile citite, „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas și biografia lui Iisus Hristos pe post de refugiu în căutarea mângâierii în fața nedreptății percepute.
DRAMA PERSONALĂ ÎN UMBRA POLITICII
În exteriorul zidurilor închisorii, familia sa se confruntă cu o dramatică realitate. Soția lui Sarkozy, Bruni, a fost văzută plângând dimineața: „Ce coșmar! Cu ce am greșit să merităm asta?” O declarație ce a atras critici, acuzată de superficialitate în fața dramelor reale ce afectează multe familii. De asemenea, fostul președinte a continuat să se întâlnească cu oficiali, cel mai notabil fiind Emmanuel Macron care a sugerat un transfer într-un penitenciar mai „sigur”. Sarkozy însă a refuzat, dorind să nu fie văzut ca un privilegiat.
REFLEXII ȘI CONTROVERSE
Această carte nu este doar o simplă poveste de viață în închisoare; este și un război verbal între diverși adversari politici, având în vedere că Sarkozu își asumă un ton critic față de adversari precum Marine Le Pen, pentru a-și spori notorietatea. Volumul se dovedește a fi un amestec între momente de sinceritate și atacuri la persoană, un produs literar polarizant care invită la reflecție și controversă.
CONCLUZIE: O RELATARE POLARIZANTĂ
Eliberarea lui Sarkozy nu este finalul poveștii sale, ci începutul acesteia ca autor al unor memorii carcerale. Volumul său, cu amestecul de observații triviale și reflexii grave, se dovedește a fi o lectură obligatorie, având o dualitate care îi va satisface pe cei în căutare de profunzime politică, dar și pe cei care doresc să admire „căderea” unei figuri publice notorii.
Sursa: www.politico.eu/article/nicolas-sarkozy-prison-memoir-diary-prison-french-president/